Crăciun la botul calului

Dacă vrei să ştii cine ţi-a tăiat netul în Ajunul Crăciunului, răspunsul este "Io, Mihai Voievod, Biruitorul de Mititei!"

Deşi oamenii s-au adunat în faţa Universităţii să înfulece din porc, voievodul - aflând că mulţi dintre români au fost la lucru în Italia, unde calul se mănâncă - s-a temut pentru patrupedul său şi a refuzat să coboare de pe soclu, motivând politicos că este răcit şi nu vrea să dea virusul copiilor puşi de părinţi în carusel, ca să li se mai aerisească hăinuţele şi, astfel, să nu le mai spele. Cu ochii plini de lacrimi (de la atâta fum şi-atâta bucurie), cei mici se repezeau, imediat ce scăpau din maşinăria centrifugă, la tarabele cu ceva bun unde îi aştepta enigma Sfinxului: dulciuri sau cârnaţi?

Celelalte atracţii erau Orăşelul Beţivilor:

afumătoriile artizanale şi atelierele tradiţionale de prelucrare a datelor:

În faţa bradului, coruri de colindători îngânau duios refernul

Florile-s unse, flori de po-o-rc...

şi din ciubucul astfel câştigat zoreau alături, la tarabe, să îşi facă "maţul ca mâneca cojocului", cum cere înţelepciunea populară.

Dar pentru că, de după blocurile gri, un Bucureşti mai vechi se încăpăţânează să arate ca Sankt-Petersburg, încheiem cu un pahar de Ceaikovsky, spre invidia lui Hruşcă, şi îţi dorim un Crăciun frumos, cu bucurie adevărată (nu mimată compulsiv ca la televizor) şi un An Nou Bun.

Iar vestea bună e că astăzi s-a născut Hristos, nu porcul. Diferenţa e de la cer la pământ.